Bărbatul care s-a urcat vineri pe o macara din Capitală a fost reținut

Bărbatul care s-a urcat vineri pe o macara din Capitală a fost reținut
Publicat: 29/09/2012, 17:28
Actualizat: 28/09/2018, 15:29

Bărbatul care, vineri dimineață, s-a urcat pe o macara din cartierul bucureștean Pajura a fost reținut de polițiști imediat după ce a coborât, asupra lui găsindu-se trei cuțite cu lama de 12 centimetri, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliție.

Potrivit anchetatorilor, Nicolae Stanciu, în vârstă de 29 de ani, a coborât de bună voie de pe macara, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 3.30, după aproximativ 20 de ore, timp în care circulația în zonă a fost deviată, iar la fața locului au fost blocate echipaje de Poliție, pompieri și SMURD.

La percheziția corporală, asupra acestuia s-au găsit trei cuțite cu lama de 12 centimetri. Stanciu a fost acuzat de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii publice și port ilegal de armă albă, potrivit surselor citate.

În timpul audierilor, bărbatul a explicat că a ales să protesteze urcându-se pe macara ca urmare a faptului că a pierdut un proces în care îi reclamase pe reprezentanții fostului său loc de muncă.

Protestatarul nu este la primul gest de aces fel. În 8 iunie 2011, Stanciu s-a urcat pe un stâlp de lângă Palatul Cotroceni, amenințând că se sinucide, fiind convins să renunțe la protest după aproximativ șase ore. Atunci, bărbatul s-a legat cu trei cabluri electrice tricolore de stâlp și de gât, acuzând tot justiția pentru gestul său și cerând să stea de vorbă cu președintele.

În august 2011, Nicolae Stanciu s-a urcat tot pe un stâlp din zona Palatului Cotroceni și a amenințat că se împușcă în cap dacă nu vine să stea de vorbă cu el președintele Traian Băsescu. El a afișat o pânză pe care scria „Nu există drepturile omului în România. Vă rog să îmi dați dreptul la moarte” și s-a legat de stâlpul de iluminat cu o sârmă prinsă în jurul gâtului. Bărbatul spunea că a fost nedreptățit într-un proces cu firma la care a lucrat. Cinci negociatori de la Poliția Capitalei au discutat atunci bărbatul, reușind să-l convingă să coboare după aproximativ șapte ore.

Surse oficiale declarau pentru MEDIAFAX că bărbatul a fost diagnosticat cu „sindrom depresiv reactiv și tulburare de personalitate polimorfă”.

Bărbatul a fost internat atunci la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, fiind examinat și de medicii de la Institutul Național de Medicină Legală, în urma unei ordonanțe a procurorilor.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a...
Reacţia unui american aflat în vacanţă în România, după ce s-a trezit pe o pajişte...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Românii pot fi despăgubiți în urma furtunilor violente! Ce condiții trebuie să îndeplinească cei ale...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O femeie din SUA, condamnată din greşeală pentru crimă, a stat 43 de ani după...
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
A murit marele CÂNTĂREŢ al României. Cea mai neagră zi: Dumnezeu sa te ierte, om...
Planta care ține cele mai enervante insecte la distanță. Are un miros frumos și puternic
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Cicloanele tot mai intense și frecvente din cauza crizei climatice afectează păsările marine
×